Linella Logo
ro
Locații

SOFIA BALABAN

Specialist în formarea profesională

Din linia întâi, către formarea viitorului – cum experiența din magazin inspiră generații noi.

 

„Cea mai mare satisfacție o primesc atunci când văd entuziasmul și dorința de a învăța a colegilor noștri.”

 

Cum a început parcursul tău la Linella?

- Mi-am început cariera de casier în sala de comerț, un rol în care am petrecut trei ani plini de învățare și provocări. În această perioadă, am depus mult efort și am încercat mereu să mă perfecționez, fiindcă îmi doream mai mult decât ceea ce aveam la moment. Dorința de a evolua m-a condus către următorul pas – funcția de asistent în magazin. Acolo am avut ocazia să înțeleg mai bine procesele operaționale și să-mi dezvolt abilitățile de coordonare și colaborare.

Cu timpul, toată această experiență m-a pregătit pentru o nouă etapă: am fost promovată ca specialist în formare. În acest rol, mergeam zilnic în magazine pentru a le oferi suport colegilor și a-i ajuta pe cei noi să se integreze mai ușor în procesul de lucru.

 

Ce înseamnă pentru tine activitatea în cadrul învățământului dual?

- De trei ani consecutiv, am fost delegată să ghidez grupe de elevi cu vârste între 14-17 ani în cadrul învățământului dual. Este o muncă deloc ușoară, dar extrem de frumoasă. Elevii m-au învățat multe, iar pentru asta le sunt recunoscătoare. Sper ca și ei să fi luat de la mine lucruri bune și utile.

 

Ce te motivează cel mai mult în ceea ce faci?

- Îmi place enorm să lucrez cu oamenii și să particip direct la procesul lor de dezvoltare. Cred cu tărie că succesul companiei depinde de dezvoltarea continuă a angajaților săi, iar rolul meu îmi oferă ocazia să contribui la acest proces.

 

Ce mesaj ai pentru colegii care își doresc să crească profesional?

- Să creadă în ei și să nu renunțe! Cu muncă, răbdare și implicare, orice vis profesional poate deveni realitate.

Urmărește-ne

E-mail: job@linella.md, hr.oficiu@linella.md
Viber/ Mobil: 061000041, 078002222

Contactează-ne

Moldretail Group

  • Posturi vacante
  • Beneficii și oportunități MRG
  • Harta magazinelor

Util

  • Istoria companiei
  • Început de carieră
  • Blog

Contacte

  • Recepție: +373 22 89 09 30
  • Chișinău, șos. Muncești, 121
  • Specialiști recruteri: 061000041 / 078002222
Toate drepturile rezervate de MOLDRETAIL GROUP SRL © 2024

Powered by Barvy Digital